A fost odata…si va mai fi..

Stateam zilele acestea si ma intrebam cu o oarecare naivitate cum de trece timpul asa de repede? De ce trec zilele fara sa ne dam seama sau de ce nu stim sa apreciem ce avem atunci cand avem? si nu ma refer la persoane…ci la clipe. Persoanele care sunt atat de importante incat sa pastram amintiri cu ele vor fi vesnic in viata noastra dar clipele traite cu ele le inspiram ca o gura mare de aer proaspat cu tenta de liliac si papadie pe care ne-o vom aminti toata viata.

Totusi… privind in urma bifam atat de multe lucruri pe lista. Lucruri care ne dau o energie puternica, cat pentru o viata intreaga 🙂

Si asta nu este o poveste cu „a fost odata” ci cu „a fost odata si va mai fi”, este o poveste reala.

Good night,

R&C

 

http://devorbacutine.eu/dragostea-e-formata-din-lucruri-marunte-25-de-fotografii-superbe-care-iti-vor-demonstra-asta/

Anunțuri

Lasa ca o sa cresc eu mare!

Cu toţii am avut o copilărie… alţii încă o mai au. La unii a rezistat întregului vărtej de schimbări. O au acolo, ascunsă în buzunarul interior al cămăşii vechi cârpită de căteva ori de mâinile murdare de ţărână şi tremurânde ale bunicii, încuiată bine lângă inimă. Ea mai tresare uneori o dată cu miocardul, însă la fel ca el, nu oboseşte niciodată. Oare cât de lungă o fi diastola copilăriei? Dar sistola?
Nici ea nu ar şti să răspundă1… la unii mai lungă, la alţii mai scurtă. Nu ştie să spună dacă are Rh negativ sau pozitiv, dacă este donator general sau primitor general. Însă, la fel ca sângele, este esenţială vieţii oricărui om. V-aţi putea imagina un om fără sânge, fără..fără..copilărie? Pf…. şi încă ce mulţime de oameni!
Cu toţii ne amintim acele momente în care fugeam mâncând pământul şi bombănind în drum spre patul nefăcut, încă cald, după ce mama ne pedepsea „pe nedrept”. Ne juram nouă înşine urmând care ce ritual „sacru” putea, făcând tumbe sau stând drepţi ca un brav soldat ce îşi depune jurământul gata de misiune,  spuneam cu glas tare sau muşcându-ne buza: Lasă că o să cresc eu mare!
Apoi am clipit. Totul a disparut… mai puţin amintirea acestui blestemat jurământ. Culmea este că se întâmpla şi fără să jurăm sau ceva. Oare dacă în loc să şoptesc  „Lasă că o să cresc eu mare!” spuneam „Vreau sa ajung Obama!” se  întâmpla?
Avem mereu tendinţa de a ne amuza când micuţii ne întâmpină cu un cuvânt stâlcit, cu un strănut sau chiar cu un smiorcăit ce ne „gâdilă urechile” într-un mod neplăcut. Se spune că, Dumnezeu, înainte să ne trimită pe pământ, ne-a pus să alegem dacă vrem să plecăm sau să rămânem. Oare toţi plâng din cauza alegerii făcute? Oare chiar toţi am ales greşit?
Oare şi lor, copiilor, le este frică de lumea ce ne înconjoară aşa cum ne este nouă frică? Această…. frică de necunscut. Poate că, plânsul unui copil când scapă o jucărie înseamnă mai mult decât un schelălăit amestecat cu ciudă că a scăpat-o din mână şi o rugăminte, un strigăt către cineva să i-o ridice. Poate că atunci învaţă cum să plângă… cât de mult va avea nevoie de această lecţie când se va îndragosti prima oră…..  Sau poate că privirea sa înciudată când îl vede pe Jerry în labele lui Tom nu este doar o privire care va trece imediat ce şoricelul reuşeşte printr-un şiretlic să scape. Poate că această privire se va transforma într-un strgăt împotriva rasismului, împotriva corupţiei sau avortului. Împotriva dominaţiei celui puternic asupra celui slab. Ce ciudat că noi învătăm toate acestea de mici, fără să ne dăm seama, sau că ei învaţă ce înseamnă viaţa chiar sub ochii noştri şi ne întâmpină totuşi în fiecare dimineaţă cu un zâmbet. Ce poate fi mai frumos decât momentul acela în care, obosit fiind, rezişti tuturor gângurelilor, loviturilor care încearcă să fie blânde, muşcăturilor ce îţi lasă semne de dinţişori abia crescuţi, ca mai apoi să îţi dai seama că doar de asta aveai nevoie în acel moment. De un pic de…puritate. Ceva care să te distragă de la monotonia cotidianului. Poate că primul său zâmbet se va transforma în minunatul: „Am reuşit!”. Durerea suportată la primul dinte căzut se va transforma în dorinţa puternică de salvare a tuturor vieţuitoarelor, de la cea mai mică gâză la cel  mai  îndârjit rechin alb sau meduză cutie, în special a omului. Momentul când a început să înţeleagă toate aceste icoane ce îl înconjoară în biserică a fost momentul în care a jurat pentru prima dată că va ajunge un om sfânt.
Cu toţii am avut un prim moment. Cu toţii ne putem regăsi aici, dar unde s-a pierdut momentul… jurământul, dorinţa, strigătul, promisiunea? Când au dispărut toate? Acum. Pentru că acum, în acest moment tu refuzi să lupţi, în acest moment ai ridicat bucata mototolită de pânză albă în mâna-ţi laşă. Îţi renegi propriul război cu mult curaj. Îi întorci spatele singurului lucru pentru care încă merita să lupţi. În clipa în care te-ai întors pregătit de o viaţă fără lupte, un alt conducător a venit în frunte şi a câştigat. Şi când te gândeşti că ai fost aşa aproape!

Holograf sau legenda vie

Holograf este si va rămâneholograf mereu o legendă. Asta spun însă toate site-urile. Aş vrea să încerc totuşi ceva nou, aş vrea să descopăr miezul acestei formaţii. La o simplă căutare pe google veţi putea afla „totul” (credem noi) despre aceşti oameni extraordinari. Care, cum şi când a intrat în trupă, totul despre albumele şi cântecele lor. Noi, oamenii, nu putem cuprinde cu mintea noastră o singură persoană. Ne este imposibil, însă un imposibil firesc. Dacă nu putem cuprinde o singură persoană măcar, vă daţi seama că nici nu ne putem imagina că vom putea afla şi înţelege totul despre aceşti oameni care ne demonstrează pe zi ce trece că se poate. Se poate să rămânem împreună indiferent de direcţia din care bate vântul, se poate să găsim un echilibru între imaginea publică şi viaţa personală. Oare cum reuşesc asta? Fiecare om este extraordinar prin felul lui de a fi, special în felul său dar uneori, şi nouă oamenilor normali ne este greu să găsim un oarecare balans între cele două lumi legate dar care, în realitate, nu au nimic de a face una cu cealaltă.

Am fost recent la un concert Holograf. Încă din clipa în care am aflat de venirea lor am început să tremur, mă gândeam doar la clipa în care voi fi faţă în faţă cu membrii trupei. Am început să caut informaţii despre ei, să cotrobăi fiecare colţişor al internetului până la ultima virgulă. Şi într-un final seara magică a sosit. În clipa în care am reuşit să îi cuprind cu privirea am început să cânt din tot sufletul şi să dansez pe ritmul melodiilor lor. Am plâns, am râs, am ţipat, am făcut inimioare, am ridicat mâinile în sus, am aplaudat şi nu pentru că aşa se face sau pentru a atrage atenţia trupei asupra mea (bine…poate puţin) dar pentru că aşa am simţit. La sfârşit, când magia a luat sfârşit am simţit nevoia de a face ceva, nu puteam să las seara să se termine aşa. M-am aşezat cu prietena mea la coadă şi am aşteptat să fac o poză, ca toată lumea. Strigam amandouă din tot sufletul şi într-un final am intrat. În clipa în care unul dintre membrii trupei ne-a deschis gardul de protecţie şi a pus să fim lăsate înăuntru am simţit pur şi simplu că o să cad. Ajungând faţă în faţă cu el deodată lumea a dispărut, eram doar noi trei, fără timp, fărăcollage toate aceste diferenţe. Nu îmi mai păsa de nimic. Atunci, pentru prima dată în viaţa mea am vrut să trăiesc clipa cu adevăra. Am ajuns într-un final înconjurată de toată formaţia. Emoţionată m-am aşezat pur şi simplu lângă ei şi am uitat de poză, de întregul discurs pe care mi l-am pregătit în acele minute la coadă, voiam doar să stau în preajma lor. Am facut şi poză până la urmă, dar nu au scăpat fără îmbrăţişări strânse („Ai facut karate?” „Nu, doar flaut”). Cuprinsă de toată această întâmp
lare am început să cânt pur şi simplu refrenul piesei „Întoarce-te acasă”. Eu, cea care se înroşeşte de fiecare dată când deschide gura, am cântat în gura mare refrenul şi vă daţi seama ce senzaţie m-a cuprins când membrii trupei mi s-au alăturat .

Ajunsă acasă mi-am dat seama de diferenţa enormă ce se crează dintre tine, cel care citeşte informaţii de pe internet şi tu, persoana care ajunge acasă după un concert şi te întrebi dacă a fost vis sau realitate. Membrii tupei Holograf sunt nişte adevărate legende într-adevăr, dar pe lângă asta sunt nişte oameni în adevăratul sens al cuvântului, toţi. Sunt oameni care au făcut tot posibilul să rămână împreună, să rămână mereu acolo pentru fanii lor. Oameni care rezistă cu orele după concerte la pozele fanilor. Puteţi spune că ce este aşa de greu să faci nişte poze. Staţi singuri în faţa bliţurilor după minute în şir  în care ai dat absolut totul pe scenă pentru ei. Mulţi vor spune că sunt plătiţi pentru asta. Aşa este, dar nu le pasă atât de mult de acest lucru, când sunt acolo pe scenă dau totul, le demonstrează tuturor că sunt nişte adevăraţi artişti. Se distrează, râd şi plâng odată cu fanii lor. Ei sunt cei care la terminarea concertului nu mai părăsesc scena şi mai cântă încă un cântec, şi încă un cântec până când într-un final pleacă. Coborând scările devin acei oameni în adevăratul sens al cuvântului. Îţi zâmbesc larg şi călduros, te întâmpină în mijlocul lor, făcându-te să te simţi în mijlocul familiei, familiei Holograf. Şi cel mai frumos lucru este că noi toţi facem parte din această minunată familie. Mergem împreună până la capăt şi ne bucurăm de fiecare melodie veche sau nouă,fiecare urcuş sau coborâş, fiecare zâmbet sau lacrimă, fiecare diez, bemol, ciupit de chitară, lovit de tobe. Râdem împreună la fiecare nouă bârfă scornită de tabloide şi continuăm să trăim într-un mod extraordinar. Ei sunt un exemplu demn de urmat, oameni care după zeci de ore petrecute repetând o piesă şi înregistrând încă găsesc puterea să zâmbească, care îşi trăiesc visul şi ne încurajează prin propriul exemplu să facem asta. Aceştia sunt Dan Bittman- vocal, Edi Petroşel– tobe, Tino Furtuna– clape, Romeo Dediu– chitara, Iulian Vrabete– bass. Va iubim!!!!

Suntem doar oameni!

Un titlu interesant..zic eu. Cu siguranta acum aveti cateva idei in cap despre ce este vorba….idei care poate vor fi incluse si in acest scurt articol.Oamenii, prin natura lor au fost creati oameni, oameni in adevaratul sens al cuvantului. Asa am fost nascuti…dar viata noastra depinde de ce s-a intamplat dupa acel moment, dupa momentul nasterii noastre. Viata tuturor depinde de anumite alegeri luate la un moment dat, de anumite momente care ne-au taiat respiratia si nu de cele in care am respirat, de anumite zambete sau lacrimi, de anumite imbratisari, viata tuturor depinde de capacitatea ta de a iubi! Pentru ca este clar ca daca iubesti nu poti face rau….. Pentru ca eu nu te pot iubi pe tine si apoi sa te ranesc fara sa imi pese. Noi, oamenii, spre deosebire de celelalte creaturi avem ceva in plus: constiinta. Pentru unii poate fi un dar sau o povara. Poate fi un dar pentru ca ai incredere in ea, o urmezi, si faci ce e bine, sau poate fi o povara deoarece te macina zi de zi, luna de luna pentru ca……..mereu ea este cea care iti adreseaza direct, fara ocolisuri si crunt intrebarea „de ce?”. Atunci stai neputincios, cuprins in eternul vartej de regrete, ramai singur, izolat de toti desi toti sunt langa tine si nu gasesti rapuns. Acum, as vrea sa va intreb si eu….De ce?

Va las cu un filmulet gasit recent…dupa ce am vazut acest filmulet eu am gasit raspunsul: De asta!

Raffy

Intr-o secunda

Cine se gandeste ce se poate intampla intr-o secunda? Sa fim seriosi….nimeni! Pur si simplu se intampla. Secunda, minutul, ora, ziua, noaptea, timpul, viata trece! Trece fara sa fie intrebata de ce, cand, cum, unde. Fara sa puna intrebari, pur si simplu zboara tacuta in uitare!

Inchizi ochii, obosit…doar sa clipesti… si cand ii deschizi totul e schimbat: un alt batran a coborat din tren, printre ei s-a pierdut si un tanar/copil si a coborat mai devreme, un alt bebe a urcat in tren, un alt da a fost spus, un alt cuvant a fost aruncat la nervi,un alt avion si-a luat zborul, o alta persoana draga pleaca departe ca sa-si implineasca visul lasand in urma totul, o alta sansa pierduta, un alt „te iubesc” irosit.

Un tată, un sfânt…

Papa Ioan Paul al II-lea. Un nume, un papă şi un om. Dar nu în ultimul rând un tată. Un tată pentru toţi orfanii, pentru catolici şi ortodocşi, indiferent de religie. Un tată care nu a înImagecetat să se roage pentru fiii lui. În tot acest timp este şi un sfânt. Unul contemporan… dacă aş putea să spun aşa. De obicei, când ne gandim la sfinţi, gândul ne poartă în alt secol, vedem numai cladiri gri, lipsite de culoare. Însă Papa Ioan Paul al II-lea este un sfânt pe care cei mai mulţi dintre noi l-am văzut la televizor, unii chiar l-am vazut în persoană, i-am auzit glasul blând şi tremurând din cauza bătrâneţii şi a bolii. Unii dintre noi mai păstrează încă casete sau diferite CD-uri pe care le pornim atunci când acel fior al despărţirii, pe care l-a simţit toată lumea la moartea sfântului, ne cuprinde din nou. În acele momente când dulcea amintire şi imagine a dragului nostru papă ne revine în minte tot ce vrem este să-i ascultăm macar încă o dată glasul. Cu toţi ne amintim de ultimele sale liturghii, unii dintre noi poate chiar au participat la ele, de acel bătrânel îmbrăcat în haine albe ce ne ducea cu gândul la bunicul de mult plecat din această lume. Cu toţii ne amintim… pentru că noi suntem ultima generaţie care a avut privilegiul de a şti că undeva, la Vatican, în acelaşi timp cu mine, trăieşte un sfânt.

Papa Ioan Paul al II-lea este un exemplu evident de sfinţenie, un om ce a demonstrat că oricine poate ajunge sfânt dacă se încredinţează cu adevărat lui Dumnezeu, dacă incredinţează toate faptele sale Creatorului. Tot ce trebuie să facem este să credem!

Iată câteva citate rostite de Sfântul părinte Papa Ioan Paul al II-lea :

1.Adevărul ne face liberi şi ne permite să ne trăim libertatea pentru a putea atinge scopul ei, fericirea.
2.Oriunde o fiinţă umană este redusă la un obiect al manipulării, de către un director, un şef de magazin, un om de ştiinţă, un politician sau un iubit, are loc pulverizarea unicităţii fundamentale a persoanei umane.
3.Fiecare trăieşte, mai presus de orice, pentru iubire. Capacitatea de a iubi cu adevărat şi nu capacitatea intelectuală este cea mai profundă componentă a persoanei umane. Nu este deloc întâmplător că cea mai importantă poruncă este să iubeşti. O adevărată iubire ne scoate în afara noastră pentru a-l putea afirma pe celălalt, dedicându-ne astfel omului, oamenilor şi, mai presus de orice, lui Dumnezeu.
4.Lucrurile eterne, lucrurile lui Dumnezeu, sunt întotdeauna cele mai simple şi mai profunde.
5.Nu există război sfânt; numai pacea este sfântă.
6.Poporul care trăieşte în inima propriului său grai, generaţie după generaţie, rămâne misterul unui gând nedescifrat până la capăt.
7.Prin intermediul libertăţii mele, eu micşorez distanţa dintre persoana care sunt şi persoana care trebuie să fiu.
8.În orice discuţie despre morală, punctul de plecare îl reprezintă persoana umană, pentru că fiinţele umane sunt singurele capabile de moralitate. 9.Pe de o parte, trebuie să plăteşti întotdeauna un preţ atunci când iubeşti, dar, pe de altă parte, mulţumită lui Dumnezeu, iubirea merită acest preţ.
10.A fi liber nu înseamnă să poţi face ce vrei, ci să ai dreptul să faci ceea ce trebuie.

 

Beauty Time!

Hey guys! Let’s start the day fresh! Everyone has dark and light periods. We should learn that this is the life…. it goes on. But it dImageepends how time passes by. We can enjoy the life… or we can screw up! 🙂 C’mon.. let’s be serious. everyone screw up sometimes. But we need to get up! Live our life at loud.. have fun, no matter what! The thing is that… we have to live a balanced life.
QOTD:
“Sometimes people are beautiful.
Not in looks.
Not in what they say.
Just in what they are.”― Markus Zusak
Bil Keane
“Yesterday is history, tomorrow is a mystery, today is a gift of God, which is why we call it the present.”― Bil Keane
“Listen to the mustn’ts, child. Listen to the don’ts. Listen to the shouldn’ts, the impossibles, the won’ts. Listen to the never haves, then listen close to me… Anything can happen, child. Anything can be.”― Shel Silverstein
Life gives you a lot of chances to screw up, yet it also means you have just as many chances to get it right. -Unknown quotes
“I’m selfish, impatient and a little insecure. I make mistakes, I am out of control and at times hard to handle. But if you can’t handle me at my worst, then you sure as hell don’t deserve me at my best.”― Marilyn Monroe
“Don’t cry because it’s over, smile because it happened.”― Dr. Seuss
“The Paradoxical Commandments

People are illogical, unreasonable, and self-centered.
Love them anyway.

If you do good, people will accuse you of selfish ulterior motives.
Do good anyway.

If you are successful, you will win false friends and true enemies.
Succeed anyway.

The good you do today will be forgotten tomorrow.
Do good anyway.

Honesty and frankness make you vulnerable.
Be honest and frank anyway.

The biggest men and women with the biggest ideas can be shot down by the smallest men and women with the smallest minds.
Think big anyway.

People favor underdogs but follow only top dogs.
Fight for a few underdogs anyway.

What you spend years building may be destroyed overnight.
Build anyway.

People really need help but may attack you if you do help them.
Help people anyway.

Give the world the best you have and you’ll get kicked in the teeth.
Give the world the best you have anyway.”
― Kent M. Keith

PS: Congrats to Oana, because she is herself always! Our  model for today!